Nu rata oportunitatea unui an GRATUIT de LICEU ÎN AMERICA


Pe vremea mea…

În ultmii peste 5-6 ani de zile oportunitățile pentru schimburi de experiență în ceea ce privește educația tinerilor au crescut foarte mult. De aceea mă enervez atunci când văd oportunități de genul și mă gândesc că eu nu le-am avut, apoi mă enervez și mai tare atunci când văd că alții pot avea astfel de șanse și nu profită de ele. 

Dacă aș fi în clasele IX – XI nu aș ezita nicio secundă să merg un an la un liceu din America. Nu cred că poate exista o oportunitate mai mare pentru orice tânăr din România înainte de a alege o facultate sau înainte de a decide ce vrea să facă cu viitorul lui. Să prinzi o astfel de bursă înseamnă că FLEX România te ajută cu tot ce înseamnă documente, birocrație și toți pașii pe care trebuie să îi urmezi până ajungi acolo. Locuiești la o familie din state care îți oferă GRATUIT cazare, masă și cu siguranță bună dispoziție, și nu în ultimul rând o “alocație” lunară de 125$ din partea programului. 

Programul de schimb de experiență FLEX este finanțat de către Departamentul de Stat al Guvernului Statelor Unite ale Americii și își propune să ofere liceenilor din România ocazia de a trăi în cadrul unei familii americane și de a studia într-un liceu american pe parcursul anului academic 2017-2018. Participarea în Programul FLEX, aflat acum la al 2-lea an de existență în România este GRATUITĂ. În primul an de implementare, FLEX România a oferit bursa către 24 de liceeni români din mai multe județe ale țării, care se află în acest moment în Statele Unite ale Americii, în state precum Washington, Texas, Colorado, California sau Maine. Programul se adresează și liceenilor cu dizabilități, în generația recentă trei dintre bursieri fiind tineri cu diverse dizabilități.

Condiții pe care trebuie să le îndeplinească un participant: 

• au cetățenie română;
• sunt născuți între 1 Ianuarie 2000 și 15 Iulie 2002;
• sunt actualmente în clasele a IX-a, a X-a sau a XI-a;
• studiază engleza în liceu;
• îndeplinesc criteriile pentru a obține viza SUA și nu au stat în SUA mai mult de 3 luni în ultimii 5 ani.

Detalii despre programul FLEX: www.americancouncils.ro

Costuri: www.americancouncils.ro

Important de știut:

• Pentru testările FLEX nu există niciun fel de taxe de participare, testare sau de orice alt tip. De asemenea, nu există taxe în cazul întreruperii voluntare a programului din varii motive ce țin de bursier.
• Testul de limba engleză FLEX nu poate fi echivalat prin niciun alt certificat de limbă și nu se solicită ca aplicantul să dețină un certificat de limba engleză.
• Familiile bursierilor români nu trebuie să găzduiască în loc un alt copil, pe perioada bursei FLEX.
• Familiile gazdă din SUA sunt atent selectate de către organizații de plasament specializate, fiind verificate din varii puncte de vedere. Acestea pot avea copii sau nu, pot locui în comunități mari, medii sau mici și pot fi de diverse vârste. Un bursier nu poate alege sau propune familia la care să locuiască

Programul FLEX încurajează participarea liceenilor cu dizabilități, infrastructura programului permițând liceenilor de acest tip să participe și să fie selectați. Programul nu acoperă costurile pentru însoțitor și nu permite deplasarea în SUA, a copiilor cu dizabilități alături de un însoțitor, ci oferă acolo tot sprijinul necesar.

Ce spune prima generație de participanți, pe scurt:

Anca, bursieră în Longview, Statul Washington

Pentru mine Flex a fost si este o aventura , din momentul in care am trimis primul formular si pana in prezent ,am trait un amalgam de sentimente ,nimic nu este plictisitor sau greu atunci cand te implici 100%. Flex mi-a oferit sansa de a cunoaste oameni noi ,sa ma dezvolt personal , sa experimentez un alt mod de viata si cel mai important sa impartasesc tot ce se poate despre tara mea. Cu ajutorul programului acesta am inteles ca orice iti doresti cu ardoare se poate transforma in realitate. Cum ar spune americanii : ” Just do it !”.

Vlad, bursier în Lake Elmo, Statul Minnesota

Buna ! Sunt Vlad, unul dintre bursierii Flex de anul acesta. Vreau sa va spun ca datorita Programului Flex traiesc cea mai extraordinara, experienta din viata mea! Nu ezitati sa va inscrieti pentru bursele de anul viitor! Va fi o experienta de neuitat! Acest program este deschis si persoanelor cu dizabilitati si credeti-ma cand va spun ( si eu sunt nevazator) ca aveti sanse egale cu ceilalti liceeni.
Multumesc FLEX! Multumesc American Council Romania! GO FOR IT !

Andreea, bursieră în Bellows Falls, Statul Vermont

Nu mi-as fi imaginat niciodata ca voi avea oportunitatile pe care le-am avut in primele 2 saptamani petrecute in SUA.Am cunoscut oameni noi, am vazut locuri noi si acesta e doar inceputul.Programul FLEX a facut toate acestea posibile pentru mine si alti 23 de elevi, avand ca scop dezvoltarea personala si mai ales schimbul intercultural.Multumim FLEX!

Succes și așteptăm povești noi și frumoase pentru România!

programul flex romania -2017-2018 Cristian Retegan, retegan.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *